Ce trebuie sa faci pentru a-ti vinde repede apartamentul



Ești hotărât să te muți într-un spațiu mai mare, potrivit nevoilor tale și ale familiei, în alt cartier, în alt oraș sau în altă țară. Ești deja proprietarul unui frumos apartament pe care trebuie să îl vinzi. Ce poți face pentru a grăbi lucrurile?

Ți s-au povestit multe, ai primit sfaturi de la cei care au trecut prin experiența asta, sau NU, și ai rămas cu impresia că totul ține de noroc. Eu, însă, îți spun că norocul ți-l poți face singur și îți mai spun și ce vei pierde dacă lași acest pas important la voia întâmplării în loc să apelezi la serviciile unui profesionist: vei pierde timp și, poate, bani.

Ce câștigi apelând la un profesionist? În primul rând o poziționare corectă a apartamentului din punct de vedere al prețului (despre importanța căruia vei citi mai jos). Apoi, dacă alegi reprezentarea exclusivă, vei evita o serie de situații neplăcute, ca suprapunerea vizitelor cu potențiali clienți, promovarea apartamentului în aceleași locuri de mai multe ori și cu informații diferite (ceea ce creează confuzie în mintea cumpărătorului), o multitudine de discuții și amânări pentru a descurca programul. Nu în ultimul rând, vei primi sfaturi și idei ce au fost testate în timp, ca cele despre care urmează să citești, care te vor ajuta să îți vinzi apartamentul mai repede decât crezi.

Cere prețul corect. Mulți sunt tentați să ceară, cel puțin la început, un preț mult peste media pieței, de obicei pentru a-și lăsa loc de negociere. Chiar dacă pare o idee bună, ține cont de faptul că majoritatea cumpărătorilor au un buget bine stabilit și nu vor fi interesați de proprietățile ce îl depășesc cu mult, tocmai pentru că nu știu cât de mult vor putea negocia și nu sunt dispuși să piardă timpul. Așadar, cere prețul corect.

Fă mici retușuri acolo unde e nevoie. În timp, lucrurile de degradează, oricât de multă grijă am avea de casa noastră. Fă un tur al casei și notează tot ce observi că ar putea fi îmbunătățit fără prea mare efort. Poate unii pereți au nevoie de o ușoară împrospătare sau, poate, unele întrerupătoare sunt învechite și nu funcționează întotdeauna cum trebuie. Fii atent la fiecare detaliu, la fel cum vor fi și potențialii cumpărători.

Curăță, aerisește și depersonalizează. O casă curată va atrage întotdeauna. La fel și un spațiu neaglomerat de prea multă mobilă și prea multe obiecte. Cu toții adunăm, de-a lungul anilor, multe lucruri care sunt importante pentru noi, dar care pot sufoca spațiul. Potențialii cumpărători vor, aproape întotdeauna, un apartament spațios și curat, așadar elimină tot ceea ce îl poate face să pară dezordonat și aglomerat. În ceea ce privește depersonalizarea spațiului, motivul pentru a face acest lucru e simplu: cumpărătorii vor un apartament pe care să îl transforme în casa lor, iar prea multe poze cu tine și famila ta, de exemplu, nu îi ajută să-și imagineze că acest loc poate deveni căminul mult visat.

O poză bine făcută chiar face cât 1000 de cuvinte. Cei mai mulți cumpărători își caută viitorul apartament online. Asta înseamnă că o simplă descriere în cuvinte nu mai e suficientă. Imaginile (bune) îi conving pe viitorii cumpărători să pună mâna pe telefon. Dacă nu ești priceput în ale fotografiei, folosește serviciile unui profesionist, care știe să îți pună în valoare spațiul.

Fii întotdeauna pregătit de oaspeți. Noi, oamenii, luăm decizii impulsiv, de cele mai multe ori. Vedem un lucru ce ne place foarte mult și îl vrem cât mai repede. Sau cel puțin vrem să îl vedem cât mai repede. Când vrei să îți vinzi apartamentul, prioritatea ar trebui să fie potențialii cumpărători, la fel ca în cazul oricărei vânzări. Fii flexibil cu programul tău și îți vei mări șansele considerabil. Bineînțeles, asta înseamnă ca apartamentul tău să fie, și el, întotdeauna pregătit de oaspeți.

Pune-ți actele în ordine. Verifică toate actele de proprietate și ai grijă ca actele de identitate să fie valabile. Nu vrei să pierzi oportunitatea de a vinde din cauza lor. De asemenea, verifică dacă poți scoate certificatul fiscal fără probleme. Dacă ai avut o amendă de circulație, de exemplu, pe care ai plătit-o, verifică dacă a fost ștearsă din sistemul celor de la administrația locală. Acest lucru nu se face automat și te poți afla în situația în care să nu poți scoate acel certificat din această cauză. E ușor să ștergi o astfel de amendă, dacă ai dovada plății ei. Dacă, în schimb, nu e așa, lucrurile sunt mai complicate și vei pierde timp prețios.

Noi știm toate aceste lucruri și multe altele care îți vor simplifica și grăbi vânzarea. Știm prețurile, unde trebuie să îți promovăm anunțul și cum să îți punem în valoare apartamentul în ochii potențialilor cumpărători. Te putem ajuta să ai cea mai plăcută experiență și să îți vinzi apartamentul mai repede decât crezi

Posteaza un comentariu

EGO IMOBILIARE SRL deruleaza activitatea proiectului "Diversificarea activitatii prin achizitionarea de utilaje tehnologice in cadrul EGO IMOBILIARE SRL" Cod SMIS 134849, finantat prin Programul Operational Regional 2014-2020, Axa prioritara 2: "Imbunatatirea competitivitatii intreprinderilor mici si mijlocii", Prioritatea de investitii 2.1: "Promovarea spiritului antreprenorial, in special prin facilitarea exploatarii economice a ideilor noi si prin incurajarea crearii de noi intreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri". Contractul de finantare a fost incheiat cu Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene si cu Agentia de Dezvoltare Regionala Nord-Est, in calitate de Organism Intermediar.

Proiectul are o perioada de implementare este de 44 de luni, respectiv 01.07.2019-28.02.2023 si o valoare totala de 709.621,99 lei. Finantarea nerambursabila acordata este in valoare de 475.520,80,00 lei, din care 404 .192,68lei din FEDR, Contract de Finantare Nr. 7183/20.10.2020.

Obiectivul principal al proiectului consta in dezvoltarea miccrointreprinderii S.C. EGO IMOBILIARE SRL prin diversificarea activitatii existente in domeniul Lucrari de constructii a altor proiecte ingineresti.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

  • Achizitionarea unor echipamente eficiente energetic, de ultima generatie, contribuind astfel la dezvoltarea durabila, la protectia mediului si la bunastarea comunitatii locale - miniexcavator pe senile (1 buc) si buldoexcavator (1 buc)
  • Cresterea locurilor de munca cu 5 locuri din randul persoanelor din comunitatea locala, si mentinerea acestora.
  • Respectarea principiilor egalitatii de sanse prin angajarea unei persoane apartinand unei categorii defavorizate.

Proiectul de investitii va fi implementat in Loc. Gura Humorului, Bucsoita, Jud. Suceava.

"Pentru informatii detaliate despre celelalte programe cofinantate de Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati www.fonduri-ue.ro, precum si catre site-ul web al Programului Operational Regional 2014-2020, www.inforegio.ro si pagina de Facebook a programului facebook.com/inforegio.ro. Detalii privind elementele obligatorii de identitate vizuala se regasesc in Manualul de Identitate Vizuala a Regio 2014-2020, in vigoare."